Zona de îmbarcare de la Aeroportul Henri Coandă a rămas fără climatizare!
Miercuri a avut loc o defecțiune la sistemul de climatizare al Aeroportului Henri Coandă, afectând în mod deosebit zona de îmbarcare, a comunicat CN Aeroporturi București .
”Ca urmare a suprasolicitării generate de temperaturile caniculare din ultima perioadă, sistemul de climatizare al aeroportului Henri Coandă a fost afectat de o avarie importantă. A fost afectată, în special, zona de îmbarcare (“Finger”). CN Aeroporturi Bucureşti a luat măsurile care se impun atât pentru remedierea avariei, cât şi pentru suplimentarea cu noi echipamente, ce vor fi instalate provizoriu în cel mai scurt timp”, a anunțat CN Aeroporturi Bucureşti.
Reprezentanții aeroportului au specificat că se află în proces de reamenajare a spațiilor comerciale, care vor fi echipate cu sisteme de climatizare proprii.
De asemenea, CN Aeroporturi București a mai anunțat că sunt în etapa de evaluare a ofertelor pentru lucrările de modernizare a terminalelor de pasageri, inclusiv modernizarea sistemului de climatizare. Procedura de licitație este estimată să fie finalizată în luna iulie 2024.
”CN Aeroporturi Bucureşti cere scuze utilizatorilor terminalului de pasageri pentru disconfortul resimţit şi îi asigură pe aceştia că va depune în continuare toate eforturile pentru asigurarea permanentă a confortului şi siguranţei lor”, a mai precizat sursa citată.
Se va construi o nouă parcare la Aeroportul Internațional Henri Coandă
În altă ordine de idei, în cursul lunii trecute s-a emis ordinul de începere a lucrărilor de construcție a unei noi parcări la Aeroportul Internațional Henri Coandă București. Anunțul a fost făcut de către Compania Națională Aeroporturi București.
Realizarea unei parcări moderne pentru pasagerii aeroportului Henri Coandă presupune lucrări ample pe o suprafață de 20.265 de metri pătrați. Proiectul are un termen de execuție de 6 luni de la data începerii lucrărilor și implică crearea a 662 de noi locuri de parcare, dintre care 66 vor fi dotate cu infrastructura necesară pentru încărcarea electrică a mașinilor.
Asocierea SSAB AG – BEMEL AG – SSAB INTERNATIONAL ELECTRIC a câștigat contractul în valoare de 14.894.588,71 de lei (fără TVA).
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a demarat procedurile pentru construirea unor noi parcări. Aceasta va oferi în total 1.600 de locuri de parcare, precum și pentru modernizarea și consolidarea parcării etajate a zonei de sosiri.
Aeroportul Internațional Henri Coandă, din Otopeni, avea nevoie de o mărire a numărului de locuri de parcare. În prezent, capacitatea parcării publice de la cea mai importantă poartă de intrare în România este de 1849 de locuri de parcare. Dintre acestea, un număr de 669 sunt locuri de parcare pe termen lung.