România, în topul Forbes! Ce loc i-a impresionat pe jurnaliști

Jurnaliștii de la renumita revistă Forbes au inclus un loc din România în topul celor mai frumoase locuri de vizitat în 2019. În top mai apar şi Moscova, dar şi oraşul Taipei, capitala Taiwanului.

Transilvania le-a atras atenţia jurnaliştilor de la revista “Forbes”, care au inclus această destinaţie pe lista celor mai frumoase şi ieftine locuri de vizitat în 2019, după ce au făcut un top cu 18 zone de pe tot globul, informează stirileprotv.ro.  Pe lângă Hawaii, Argentina, Zanzibar sau Malaysia, străinii sunt invitaţi să vină şi la noi să vadă vechile castele, munţii fermecători şi nu în ultimul rând să ne încerce mâncarea tradiţională. Anul 2019, spun jurnaliştii de la Forbes, trebuie să fie şi anul Transilvaniei, care le recomandă străinilor vechile castele. Un farmec aparte îl are cetatea Sighisoarei, care anul trecut a atras peste 200 de mii de turişti. Transilvania concurează în acest top cu San Antonio, din Texas, ori cu Puebla, din Mexico.

 “Preţurile sunt relativ mici comparativ cu cele din vestul Europei. Dacă mergi pe Valea Loirei, acolo plăteşti în medie pentru cazare 120 de euro pe noapte, la noi poţi să te cazezi şi la 50-60 de euro. Cei mai mulţi sunt fascinaţi de castele, zona Bran, Braşov, apoi merg în Maramureş.”, a susținut Bogdan Ciocian, organizator târg de turism. Potrivit sursei citate, în țara noastră rămân plăcut impresionaţi. Spre exemplu, actorul Jared Leto, care a lăudat Salina de la Turda. Doar anul trecut 690 de mii de oameni au coborât în adâncuri. Să nu uităm nici de mâncărurile nostre fabuloase. “Clujul, de pildă, este foarte frumos, aici în centru ai ce face, oamenii sunt amabili, mâncarea bună şi ieftină. Aici, dacă mergi la un restaurant de top, plăteşti cât ai plăti la un restaurant normal în Germania. M-a fascinat pălinca la capitolul ospitalitate, iar peisajele sunt doar perfecte.”, a comentat un turist din Germania.  Şi Alba-Iulia a atras în timp celebrităţi care ne-au dus faima mai departe. Să nu-l uităm pe Jeremy Irons, care a mâncat o ciorbă excelenta într-un sat din Apuseni. Alba Iulia s-a dezvoltat enorm după ce s-au investit peste 150 de milioane de euro în Cetatea Alba Carolina.