Statele membre ale zonei euro au aprobat oficial miercuri al doilea plan de ajutor pentru Grecia, după finalizarea tuturor procedurilor naţionale şi parlamentare, a anunţat într-un comunicat preşedintele Eurogrupului Jean-Claude Juncker.
Statele membre au aprobat de asemenea eliberarea de către Instrumentul European de Stabilitate Financiară (FESF) a unei prime părţi din împrumut, în valoare de 39,4 miliarde de euro, bani care vor fi oferiţi în mai multe tranşe, a precizat Juncker. El a adăugat că au fost finalizate toate procedurile naţionale şi parlamentare necesare aprobarea finală a celui de-al doilea plan de salvare oferit Atenei, după cel convenit în primăvara anului 2010.
‘Al doilea program (n.r. – de ajutor) reprezintă o şansă unică pe care Grecia nu trebuie să o rateze. Autorităţile elene trebuie, prin urmare, să continue să demonstreze un angajament puternic şi să menţină acest avânt prin continuarea cu rigurozitate a eforturile de ajustare în domeniul consolidării fiscale, reformelor structurale şi privatizării, în linie cu noul program’, a declarat Jean-Claude Juncker.
Al doilea plan de ajutor ”va permite economiei elene să revină pe o cale sustenabilă, care este în interesul tuturor”, a mai spus liderul miniştrilor de finanţe de zona euro.
Decizia Eurogrupului a fost luată în urma unei reuniuni de miercuri a înalţilor funcţionari ai zonei unice monetare, reuniţi în cadrul ”Euro Working Group”. Miniştrii de finanţe ai statelor membre ale zonei euro şi-au dat luni acordul politic pentru al doilea program de ajustare pentru Atena.
Al doilea plan de ajutor prevede un împrumut public în valoare de 130 de miliarde de euro, precum şi un program de reducere a datoriei Greciei către creditorii privaţi, reducere care ar urma să fie în valoare de 107 miliarde de euro.
SURSA: Agerpres