În condiţiile în care pieţele sunt la limită în legătură cu munţii uriaşi de datorii acumulate în Europa şi în Statele Unite ale Americii în timpul crizei financiare globale, 17 laureaţi ai Premiului Nobel pentru Economie s-au reunit în această săptămână în insula pitorească Lindau, de pe lacul Constance, din sudul Germaniei, pentru a discuta despre această problemă.

Printre ei se află Joseph Stiglitz, care a obţinut Premiul Nobel în 2001, Myron Scholes, în 1997, şi Ribert Mundell, în 1999.

”Nu cred că euro este pe marginea prăpastiei”, a declarat Mundell. ”Europa trebuie să se îndrepte ” spre ceva ce-ar echivala cu Statele Unite ale Europei”, a adăugat el.

Dezbaterile participanţilor din liniştita insulă au fost intense. Subiecte mari de discuţii au fost cele precum încetinirea ritmului de creştere economică în SUA şi dacă va ajuta cea de-a treia rundă de relaxare cantitativă, aşa-numitul QE3, de la Rezervele Federale.

Dezbaterea pe tema stimulare versus austeritate a fost, de asemenea, puternică, dar problemele zonei euro şi temerile că ea se va destrăma au ocupat un loc central al discuţiilor.

În opinia lui Stiglitz, există ”un consens în rândul economiştilor că ar fi mai bine, în termeni de complexitate contractuală, să plece mai degrabă Germania decât Grecia”.

Dacă ţări împovărate de datorii, precum Grecia, ar trebui să plece din zona euro, atunci monedele lor naţionale s-ar devaloriza, făcând şi mai dificilă rambursarea datoriilor lor exprimate în euro.

Dacă ţări puternice, precum Germania, s-ar retrage din zonă, atunci ele ar fi mult mai bine plasate pentru serviciul datoriei lor, deoarece moneda lor se va întări faţă de euro.

Prin urmare, lupta lor pentru a se retrage din labirintul contractual părăsind zona s-ar reduce mult. Ceea ce nu se pune este dacă ar mai avea sens o zonă euro care să nu includă Germania.

Lansarea proiectului monedei unice europene în 1999 a fost un triumf al politicului asupra economicului. Mulţi experţi se întrebau în acea vreme dacă un grup disparat de ţări ar putea împărţi o monedă şi o politică monetară comună fără a renunţa la suveranitatea asupra bugetelor lor. Acele temeri iniţiale par acum premonitorii. După o primă decadă cu succese, zona euro se află acum într-o criză existenţială.

Trei dintre membrii săi – Grecia, Republica Irlanda şi Portugalia – au cerut împrumuturi din cauza stării fragile a finanţelor lor, iar altele, precum Spania şi Italia, sunt şi ele ameninţate.

În acest timp, opoziţia faţă de viitoarele posibile planuri de salvare este în creştere în Germania, ”trezorierul ” Europei.