Zonele sus-numite au avut un grad de ocupare de aproape 100% pentru mai multe săptămâni.
"Per total, vânzările pentru destinații românești prin agențiile de turism au fost mai mari, în medie, cu 15% față de vara trecută, datorită investițiilor realizate în ultimii ani în structurile de cazare, zone de divertisment și relaxare, dar și conjuncturii internaționale, care a determinat un număr mai mare de români să își petreacă vacanța în țara lor", precizează ANAT.
Delta Dunării a înregistrat vara aceasta o creștere de 20% a vânzărilor, față de 2015, fiind revelația sezonului în preferințele turiștilor care au petrecut, în medie, trei zile de vacanță. Stațiunile balneare au "crescut" cu 18%, litoralul cu 12%, în timp ce vânzările pentru stațiunile montane s-au situat la același nivel ca anul trecut.
Într-un clasament al stațiunilor de pe litoral, în funcție de vânzările turoperatorilor, Mamaia se află pe primul loc, datorită evenimentelor pentru promovarea stațiunii, care au atras toate categoriile de turiști, urmată fiind de Venus, care concentrează cele mai multe hoteluri renovate în ultimii doi ani, de Jupiter și de Eforie Nord, se mai arată în comunicatul ANAT.
Turiștii au petrecut, în medie, cinci zile pe litoral, o mare parte dintre ei preferând pachetele all inclusive oferite vara aceasta de un număr de 23 de hoteluri. Prețul mediu pentru o vacanță pe litoral a fost de 637 de lei/persoană, față de 563 de lei/persoană, în 2015. Cele mai pline luni pe litoral au fost iulie și august, conducerea ANAT și turoperatorii de intern căutând soluții în prezent pentru atragerea turiștilor pe litoral, începând din 2017, și în lunile mai, iunie și septembrie.
"Programul Prima Piscină, pe care ANAT îl va propune guvernului următor, o soluție testată pe litoralul bulgăresc, poate prelungi sezonul. Turiștii sunt atrași de hotelurile care au piscină și care le oferă relaxare și divertisment pe litoral și când vremea nu este potrivită pentru stat la soare și baie în mare", a declarat Alin Burcea, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism.
În stațiunile balneare, unde în ultimii cinci ani au fost refăcute 34 de hoteluri și două au fost construite, pachetul mediu a costat vara aceasta 821 de lei/persoană, față de 667 de lei/persoană, vara trecută, la un sejur mediu de șapte zile. Top cinci stațiuni balneare vândute de turoperatori e dat de Băile Felix, Călimănești — Căciulata, Băile Herculane, Sovata, Covasna.
"Turismul balnear se deplasează din zona de tratament medical către cea de prevenție și relaxare și nu numai pentru pacientul propriu zis, ci și pentru familia acestuia, care dorește o experiență de leisure în stațiunile balneare, oferită din ce în ce mai mult de hoteluri", a explicat Adrian Voican, prim-vicepreședinte ANAT.
ANAT este asociația patronală a agențiilor de turism din România și are ca membri activi 500 de agenții de turism, care cumulează peste 85% din vânzările pachetelor de turism și călătorie, estimate la aproape un miliard de euro anual. Potrivit ANAT, industria turismului în România are mai mult de 120.000 de angajați și contribuie la economia națională cu aproape 2% din PIB.
AGERPRES