Facebook a deschis în creştere cu peste 10% faţă de preţul din IPO, mai exact la 42 dolari-acţiune, însă în câteva minute avansul s-a topit integral, acţiunile ajungând să se tranzacţioneze chiar la preţul din IPO, de 38 dolari. Ulterior, acestea au revenit pe o creştere de 6-10%.
Cum Zynga e puternic interconectată cu cea mai populară reţea de socializare din lume, debutul dezamăgitor al acesteia a generat o cădere uriaşă pentru acţiunile proprii, de 13,3%, până la 7,17 dolari. Chiar dacă ulterior acţiunile Zynga şi-au diminuat scăderea, la 5,7%, acestea au fost suspendate de la tranzacţionare.
Acţiunile LinkedIn au coborât şi ele cu 2%, în timp ce Groupon a pierdut 6%, iar Yelp s-a scufundat cu 8%.
Un analist al Sterne Agee speculează faptul că debutul relativ neimpresionant al Facebook, comparativ cu al altor companii de social media, ar putea afecta sentimentul faţă de Zynga.
Businessul Zynga este puternic legat de Facebook, unde sunt jucate majoritatea jocurilor create de companie.
“Facebook nu a impresionat pe toată lumea, ceea ce probabil i-a făcut nervoşi pe unii deţinători de acţiuni Zynga”, spune analistul.
De asemenea, un analist al Morningstar spune că aşteptările ridicate la adresa Facebook nu s-au materializat.
“Nu e o surpriză că debutul mai puţin spectaculos al Facebook are efecte secundare negative asupra companiilor de social media, cum ar fi Zynga. Cred că o primă substanţială era inclusă în preţul acestor acţiuni cum ar fi Zynga, Groupon şi Yelp, în anticiparea unui succes privind IPO-ul Facebook. Acum, acest catalizator nu s-a materializat, iar acţiunile au fost lovite din plin”, a explicat analistul Morningstar.
Zynga s-a prăbuşit cu 13% după debutul decepţionant al Facebook
18 mai 2012, 22:38
Ultima modificare în 19 mai 2012, 01:38
Acţiunile Zynga Inc s-au prăbuşit pur şi simplu odată cu debutul Facebook pe Wall Street, acestea fiind chiar suspendate de la tranzacţionare. Zynga a pierdut 13% imediat ce Facebook a avut o deschidere dezamăgitoare pe Nasdaq.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook