Oligarhul rus Oleg Deripaska este suspectat de justiţie că a spălat patru milioane de euro în contul mafiei ruse, în Spania, în perioada 2001-2004, scrie cotidianul El Mundo.
Judecătorul de instrucţie din Audienţa naţională (tribunalul însărcinat în special cu cazurile de terorism), Baltazar Garzon va merge la Moscova în prima săptămână a lunii decembrie, pentru a-l interoga pe acest apropiat al lui Vladimir Putin şi patron al gigantului mondial de aluminiu Rusal.
Averea lui Deripaska a fost estimată la peste 16,3 miliarde de euro, transformându-l în oligarhul cel mai bogat din Rusia, potrivit El Mundo. Dar criza economică a redus puternic această avere.
Potrivit unor surse apropiate de anchetă şi intervievate de cotidian, unele indicii ar dovedi că Deripaska a participat la o operaţiune de spălare a patru milioane de euro, în perioada 2001-2004.
Deripaska şi Izmailovskaia
Foştii săi parteneri, Michael Cernei şi M. Majmadov, sunt de asemenea suspectaţi că au participat la această reţea care ar fi colaborat cu mafia rusă Izmailovskaia. Un martor-cheie stabilea clar o relaţie între miliardarul rus şi mafia Izmailovskaia, precizează El Mundo.
Anchetatorii cercetează în detaliu o întreprindere situată în Valencia, filială a marii întreprinderi ruse UMGC, administrată de cei trei parteneri, pe care Deripaska ar fi utilizat-o pentru a spăla banii.
Întreprinderea, specializată în producţia de fontă, ar fi achiziţionat acest material în Rusia, pentru un anumit preţ, la care s-a adăugat o altă sumă, în contabilitatea finală. Această sumă suplimentară ar putea reprezenta suma de bani spălată pentru mafia rusă.
Cotidianul afirmă că în prezent cererea de colaborare a justiţiei spaniole trimisă autorităţilor din Marea Britanie, pentru a-l localiza pe Michael Cernei, a rămas fără nici un rezultat. Marea Britanie dă asigurări că ea nu l-a localizat, dar autorităţile spaniole sunt sceptice în această privinţă.
SURSA: Mediafax