Decizie luată în justitiţie în cazul omului de afaceri Dorin Cocoş!
Dorin Cocoş, condamnat de către Tribunalul Bucureşti pentru spălare de bani
Miercuri, 29 decembrie, Dorin Cocoş a fost condamnat la un an închisoare pentru spălare de bani. Decizia Tribunalului Bucureşti vine după ce procurorii DNA l-au acuzat pe afacerist că a ascuns, printr-un contract fictiv de împrumut, o parte din cei 9 milioane de euro primiţi ca mită în dosarul Microsoft.
Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Dorin Cocoş la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor. Totuşi, magistraţii au dispus ca această pedeapsă să fie contopită cu o condamnare definitivă de 2 ani şi 4 luni aplicată în cazul lui de Instanţa Supremă în 2016, în dosarul Microsoft.
Există şi o veste bună pentru omul de afaceri: a fost eliberat condiţionat din închisoare
Prin contopirea celor două pedepse, a rezultat 2 ani şi 8 luni închisoare.
Vestea bună pentru Dorin Cocoş este că el va fi eliberat condiţionat, potrivit deciziei luate astăzi de judecători, având în vedere că a executat deja aproximativ un 1 şi 8 luni în dosarul Microsoft, la care se adaugă 72 de zile ca urmare a aplicării recursului compensatoriu (reducerea zilelor de pedeapsă ca urmare condiţiilor necorespunzătoare din penitenciare), transmite Agerpres.
Decizia luată de către judecătorii Tribunalului Bucureşti nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Acuzaţiile aduse de către Direcţia Naţională Anticorupţie
Potrivit DNA, în perioada 2009-2011, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit, în tranşe, de la două persoane (martori în cauză) suma de 9.000.000 de euro pentru a-şi exercita influenţa asupra fostului ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, precum şi asupra altor persoane din Guvern, în scopul de a asigura firmelor susţinute de martori adjudecarea unui contract de închiriere produse educaţionale Microsoft.
„În acest context, în a doua jumătate a anului 2014, în timp ce se efectuau cercetări legate de aspectele menţionate mai sus, cunoscând că suma de 500.000 euro pe care ar fi primit-o în contul personal în cursul anului 2011 reprezenta o parte din suma de 9.000.000 euro, menţionată mai sus, în vederea creării unei aparenţe de legalitate, inculpatul ar fi disimulat adevărata natură a provenienţei acesteia prin încheierea cu unul dintre martori a unui contract de împrumut fictiv”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA.