Kenneth Rijock, un fost spălător de bani, i-a învăţat pe bancherii români cum să-şi verifice clienţii şi ce să le spună dacă depistează nereguli.
«Dacă aş vrea să albesc bani, aş veni în România să depun la bancă o sumă mare în ziua în care se trece la moneda unică europeană. Atunci se creează haos, autorităţile nu pot ţine pasul, iar în ţară intră foarte mulţi bani murdari», a explicat, pentru Capital, Kenneth Rijock, consultant pentru criminalitate financiară a companiei World Check. Timp de zece ani, Rijock s-a ocupat cu spălarea de bani, interval în care susţine că ar fi „albit“ circa un miliard de dolari. Ulterior, el a trecut de cealaltă parte a baricadei. Rijock a sosit săptămâna trecută la Bucureşti pentru a prezenta sistemul de gestionare a riscurilor World Check, care funcţionează ca o imensă bază de date, destinată băncilor, companiilor şi agenţiilor guvernamentale. Gianluigi Bianchi, senior consultant în cadrul World Check pentru Europa Centrală şi de Est, susţine că între cei 3.000 de clienţi care utilizează sistemul se află şi 90% din cele mai mari bănci din lume. „Putem oferi date despre riscurile conexe la care sunt expuse companiile, punând la dispoziţie informaţii despre persoane sau firme, astfel încât să ştiţi care este nivelul de risc pe care să vi-l asumaţi“, susţine Bianchi.
Rijock spune că este greu să speli bani în România, dar nu imposibil. „Pericolul este extern şi nu intern. Țara dumneavoastră nu este producătoare de droguri şi nici nu este o destinaţie în acest sens. România nu are bănci care au conexiuni cu paradisurile fiscale. În schimb, crima organizată din Rusia şi Moldova constituie o problemă reală“. Rijock recomandă managerilor de risc din bănci să nu ofere explicaţii celor pe care i-au depistat că încearcă să introducă bani murdari în sistemul bancar. Răspunsul standard este: „Stimate domn, cererea dumneavoastră nu îndeplineşte cerinţele băncii noastre.“
Supraevaluări, facturi false, livrări fictive
Rijock a explicat că cele mai mari sume de bani se spală prin intermediul activităţilor comerciale. Astfel, cei mai mulţi bancheri nu ştiu cât costă bunurile care se tranzacţionează şi, de aceea, spălătorii de bani se joacă cu preţul produselor. Dacă vor să transfere o sumă de bani în afara ţării, atunci aranjează ca o firmă dintr-un alt stat, controlată tot de ei, să le expedieze marfă. Aceasta este facturată la un preţ unitar foarte mare, în schimb bunurile pe care le primesc sunt aproape lipsite de valoare. Dacă vor ca banii să circule în sens invers, achiziţionează ceva foarte scump, la un preţ mic.
O altă metodă este aceea de a emite facturi pentru o marfă care ulterior nu se mai livrează. Bancherii nu au de unde să ştie acest lucru şi efectuează plata. O metodă uzuală este şi facturarea aceluiaşi transport de marfă de mai multe ori, la mai multe bănci. Acestea sunt doar câteva din tehnicile utilizate de cei care se ocupă cu albirea banilor. În opinia lui Rijock, singurul lucru care te limitează în domeniul spălării banilor este imaginaţia.
Atenţie la sfârşitul zilei de vineri şi la primele ore ale zilei de luni! Atunci, când angajaţii nu sunt atenţi, se depun în bănci banii murdari.
Kenneth Rijock, consultant World Check
