Traian Băsescu a venit la Parchet însoţit de cei doi avocaţi ai săi. La intrare în sediul Parchetului, fostul preşedinte nu a dorit să dea declaraţii presei. La ieşirea de la Parchet, însă, Băsescu le-a spus jurnaliştilor prezenţi că a dat o declaraţie.
Unul dintre avocaţii lui a confirmat faptul că fostul preşedinte a dat o declaraţie în faţa procurorilor, fără să facă alte precizări.
Dosarul deschis de procurorii de la Parchetul General are legătură cu un teren pe care Traian Băsescu l-a cumpărat de la Costel Căşuneanu. Astfel, pe 9 august 2000, pe vremea când era primar general al Capitalei, Băsescu a achiziţionat un teren de 3.700 de mp în Aleea Privighetorilor 86 din cartierul Băneasa, pentru suma de 1,4 miliarde lei vechi, reprezentând aproximativ 70.000 dolari la acea vreme.
Tot pe 9 august 2000, omul de afaceri Costel Căşuneanu a cumpărat un teren învecinat, cu o suprafaţă similară, însă la un preţ de trei ori mai mare decât cel plătit de Băsescu.
Ulterior, în octombrie 2002, Traian Băsescu a vândut terenul din Aleea Privighetorilor către Gabriela Blaj, cumnata lui Costel Căşuneanu, în schimbul sumei de 12 miliarde lei vechi, aproximativ 300.000 de dolari. Cu aceşti bani, Traian Băsescu a cumpărat o vilă situată pe Şoseaua Bucureşti – Ploieşti cu suma de 280.000 dolari, vilă donată apoi fiicei sale, Ioana Băsescu. AGERPRES